Debriefing

Debriefing-ul este o tehnică folosită în educație pentru a încheia un proces de învățare. Folosim această metodă pentru a lăsa în urmă trecutul și ne concentra pe ceea ce urmează să facem în viitor. Această renunțare presupune că închidem bucle din trecut, care includ situații, oameni, obiceiuri vechi, șabloane mentale cu care am operat, comportamente sau scenarii. Cu această practică ne propunem să limităm rezistența la schimbare și să stimulăm asimilarea unor noi ritualuri care la un moment dat vor putea să devină „a doua natură”.

Scopul procesului de debriefing este de a deveni mai autonomi în învățare, mai auto-organizați, pentru a funcționa rațional, spontan și asumat, în relație cu propria persoană dar și cu ceilalți. Altfel spus, această tehnică ne ajută să ne pregătim pentru schimbare și să fim mai deschiși la a ne (re)crea viitorul așa cum ni-l dorim.

Confruntarea propriei experiențe cu cea a altora poate facilita conștientizarea problemelor personale, explorarea propriilor valori și atitudini și luarea deciziilor asumate. Abordarea pragmatică a problemelor umane oferă membrilor unui grup promisiunea dezvoltării emoționale, precum și posibilitatea de a adăuga noi sensuri vieții lor (Ionescu G., 1990). Grupul oferă o experienţă psihologică şi educativă extrem de benefică, datorită întâlnirii cu celălalt, încrederii şi deschiderii, precum şi posibilităţii de exprimare. În cadrul grupului se produce o anumită dinamică a relaţiilor interpersonale care favorizează dezvoltarea unor procese psihice de grup: universalitatea, coeziunea şi cooperarea, identificarea cu ceilalţi şi cu problemele lor, autoidentificarea, transferul de ataşament inconştient. În grup se manifestă spontaneitatea, care este influenţată de o serie de factori importanţi: reţeaua de relaţii afective în care individul este implicat încă de la începutul funcţionării grupului; sentimentul de încredere şi siguranţă.

(Marius Eremia Vlaicu-Popa, 2009)